Rezultate

Avem ocazia să prezentăm azi munca pe care am depus-o pe parcursul celor doi ani. Totul a fost posibil datorită tuturor celor implicați în cadrul proiectului nostru.

 

 

Acum la final, ne bucurăm că am reușit să:

- dotăm o camera „Mama și copilul” în incinta Centrului de Detenție Minori și Tineri Craiova și o camera de audiere pentru minori în incinta Secției de Poliție nr. 1 Craiova;

- participăm la un curs de formare cu partenerul nostru norvegian Moreno Husset AS împreună cu 10 traineri și psihologi;

- livrăm trei cursuri de formare către Inspectoratul de Poliție Județean Dolj, Baroul Dolj și Centrul de Detenție Minori și Tineri Craiova;

- construim un HUB terapeutic pentru copiii vulnerabili emotional, ce dispune de 10 camere cu 40 de locuri de cazare și băi proprii, sală de trainig și sală de mese, bucătărie proprie complet utilată, facilitati accesibile pentru persoane cu dizabilități, grup sanitar de serviciu interior și exterior;

- amenajăm o Grădină terapeutică având un spațiu de peste 3500 mp cu diferite facilități: poteca senzorială, camera de deprivare senzorială, tunelul senzorial, mini-grădina zoo, groapa de nisip, roata olarului, etc.;

- desfășurăm activități educative non formale de creștere personală, atât de grup cat și individuale, având ca scop principal promovarea drepturilor copilului pentru peste 1500 de copii și tineri din mediul rural, din Centrul de Detenție Minori și Tineri Craiova, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, precum și copii și tineri cu dizabilități;

- organizăm Caravana Demnității cu scopul de promovare a drepturilor copiilor, cu 4 excursii prin țară, în care 160 de copii vulnerabil emoțional din mediul rural din județul Dolj au călătorit în alte județe, unde au vizitat alte școli, în care au interacționat cu copiii de acolo în cadrul unor activități organizate în parteneriat cu acestea, precum și puncte de interes turistic;

- organizăm Concursul național „Am dreptul la demnitate!” în care copii din toată țara au explorat cele 54 de articole ale drepturilor copilului regasite pe site-ul proiectului și au conceput minim un slogan si maxim 5, prin care să exprime ce înțeleg după citirea acestora. Câștigătorii au plecat în excursiile Caravanei Demnității alături de alți copii.

 

 

Multumim partenerilor și colaboratorilor care au luat parte la proiectul nostru Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, Centrului de Detenție Minori și Tineri Craiova, Baroului Dolj, Direcției Generale de Asistență Sociala și Protecția Copilului, Inspectoratului Școlar Județean Dolj și tuturor scolilor implicate la nivel național!

Material realizat cu sprijinul financiar al Mecanismului Financiar al SEE 2014 – 2021. Conținutul acestuia (text, fotografii, video) nu reflectă opinia oficială a Operatorului de Program, a Punctului Național de Contact sau a Oficiului Mecanismului Financiar. Informațiile și opiniile exprimate reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului/autorilor
Pentru mai multe detalii despre Granturile SEE, precum și despre Operatorul de Program accesați www.eeagrants.ro și www.frds.ro.

Proiect derulat de :

în parteneriat cu :

în colaborare cu :